Nimeni,acesta este adevarul tragic,ne dam in vant dupa sarbatorile altora dar pe ale noastre le uitam cu totul,tot ce a unit tara asta,insasi istoria ei este uitata si trecuta in abis.
Pt cei ce vor sa isi aduca aminte:
Originea românilor
Articol principal: originile românilor.
S-au postulat istoriografic mai ales în ultimele 2-3 secole origini :
- exclusiv nord-dunărene, din populația Daciei Traiane, complet romanizată în momentul retragerii Aureliene, în această ipoteză grupurile romanice sud-dunărene provenind din migrații pornite din Dacia ;
- exclusiv sud-dunărene, din populația Moesiei, în această ipoteză grupurile romanice nord-dunărene provenind din migrații pornite în Evul Mediu timpuriu din Serbia, Bulgaria sau Macedonia spre teritoriul actual al României ;
- atât nord-dunărene cât și sud-dunărene, din populația romanică de pe ambele maluri ale fluviului, diferența între dialectele nord-dunărene și cele sud-dunărene explicându-se în această ipoteză nu prin migrații, ci prin continuarea procesului de romanizare la sud de Dunăre și după secolul al III-lea, acest proces fiind urmat de unul de elenizare parțială după secolul al V-lea, pe când la nord de Dunăre, se producea cu precădere un proces de slavizare.
Prima mențiune certă a populațiilor romanice orientale se găsește în cronicile lui Theofilact din Simocatta, datând din anul 587 (episodul cu expresia Torna, torna, fratre!).
La mijlocul secolului al IX-lea, pe teritoriul României de azi este menționat poporul V.n.nd.r. (N.nd.r.), un neam numeros, creștin, provenind din Rum. Primele mențiuni despre români sub exonimul de vlahi (blachi) apar în cronicile bizantine din secolul al X-lea, stela din Gothland fiind un argument destul de puternic pentru prezența lor la nord de Dunăre în secolul al XI-lea. Secolul al XII-lea aduce atestări ale exonimului și la nord și la sud de fluviu.
Endonimul de români (cf. roman) este atestat pentru prima dată de scrisoarea lui Neacșu la începutul secolului al XVI-lea dar este general acceptat ca el a fost întotdeauna folosit uzual de aceștia ca element al limbajului comun. Există speculații cum că numele ducelui Ramunc al vlahilor menționat din Cântecul Nibelungilor și-ar avea originiea în endonimul român.
Statele medievale românești
Articol principal: Statele medievale românești.
Cucerirea ungară a Transilvaniei a început spre mijlocul secolului X, fiind încheiată în secolul XII. Un aport important în procesul ocupării Transilvaniei l-au avut secuii. În secolul XII, Transilvania se incearca organizarea unui Principat (in 1111 este atestat in izvoare Mercurius Princeps Ultra Silvanus supus Regatului Ungar, dar organizarea definitiva este cea de Voievodat ( in 1176 este atestat primul voievod al Transilvaniei, Leustachius Voievod. Începând cu secolul XII și în secolul XIII regii Ungariei au colonizat în Transilvania germani, evocați în izvoare sub numele hospites și cunoscuți sub denumirea generică de sași.
În anul 1600, Mihai Viteazul a reușit să stăpînească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei principate.
La sfârșitul secolului XVII, Ungaria și Transilvania au devenit parte a Imperiului Austriac (Habsburgic), după înfângerea turcilor. Austriecii, la rândul lor, și-au extins rapid imperiul: În 1718 o importantă parte a Țării Românești, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Austriac, fiind înapoiată în 1739. În 1775, Imperiul Austriac a ocupat nord-vestul Moldovei, denumit mai târziu Bucovina, în timp ce jumătatea de est a principatului (numită Basarabia) a fost ocupată în 1812 de Rusia.
Renașterea națională a României
Articol principal: Renașterea națională a României.
Ca în majoritatea țărilor europene, anul 1848 a adus revoluția în Moldova, Țara Românească și Transilvania.
Țelurile revoluționarilor - independența completă pentru primele două
și emanciparea națională pentru cel de-al treilea principat - au rămas
neîndeplinite, dar au fost bazele evoluțiilor următoare. De asemenea,
revolta a ajutat populația celor trei principate să-și recunoască
unitatea limbii și intereselor lor.Delegații Adunărilor Ad-hoc au profitat de susținerea lui Napoleon al III-lea și de fragilitatea puterii otomane si ambiguitatea din textul Convenției de la Paris din 1858, alegându-l în 1859 pe Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Țării Românești și Moldovei, iar apoi al Principatelor Unite.
Războiul de independență (1877-1878)
Articol principal: Războiul de independență (1877-1878).
Participarea României la războiul din 1877-1878 și cucerirea independenței de stat a însemnat egalitatea juridică cu toate statele suverane, având o adâncă semnificație morală pentru că a ridicat conștiința națiunii române libere și a permis realizarea în perspectivă, atunci când istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai puțin important a însemnat eliberarea altor populații balcanice de sub dominația otomană, contribuind decisiv la evoluția acestora ca state moderne într-o epocă de afirmare a spiritului național.
Regatul României
Articol principal: Regatul României.
În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei. La sfârșitul războiului, Imperiile Austro-Ungar și Rus au dispărut; corpurile reprezentative create în Transilvania, Basarabia și Bucovina au ales unirea cu România, rezultând România Mare.
Majoritatea guvernelor române dinaintea celui de al Doilea Război Mondial au păstrat forma, dar nu și substanța unei monarhii constituționale liberale. Mișcarea naționalistă aproape mistică Garda de Fier, a devenit un factor politic major în exploatarea fricii de comunism și resentimentul pretinsei dominații străine și mai ales evreiești asupra economiei. În 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă membri ai acestei mișcări, Regele Carol al II-lea a destituit guvernul și a instituit o dictatură regală de scurtă durată. Ca urmare a pierderilor teritoriale suferite de România în același an, Carol s-a văzut forțat să aducă la putere la 4 septembrie 1940 un guvern condus de generalul Ion Antonescu, proclamat conducător al statului, și susținut de legionari. Două zile mai târziu, la 6 septembrie, Carol a abdicat și a părăsit țara, lăsându-l pe tron pe fiul său Mihai, la acel moment în vârstă de 19 ani.
România în al Doilea Război Mondial
Articol principal: România în al Doilea Război Mondial.
În final, în 1940, România a pierdut teritorii atât în est cât și în vest: în iunie 1940, după ce a înaintat un ultimatum României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de nord și Ținutul Herța. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Bucovina de Nord și sudul Basarabiei au fost oferite RSS Ucraineane.Între 1941 și 1944, generalul Ion Antonescu conduce țara ca dictator militar (conducător).
Prin Dictatul de la Viena, Romania este nevoită în august 1940 să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei în schimbul garanțiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a fost cedat - la insistențele lui Hitler - Bulgariei. Pentru a recupera teritoriile ocupate de URSS, România a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea Axei în iunie 1941.
La 23 august 1944, o lovitură de stat dată de Regele Mihai, cu sprjinul partidelor politice și al unor ofițeri de rang înalt ai armatei, a răsturnat dictatura lui Antonescu și a pus armata României de partea Aliaților, grăbind astfel sfârșitul celui de al doilea război mondial. România a luptat greu în bătăliile cu germanii din Transilvania, Ungaria, Austria și Cehoslovacia, situîndu-se pe locul 4 în ceea ce privește efectivele armate angajate în luptă, aportul concret adus Aliaților și rezultatele obținute pentru victoria asupra fascismului. Regelui Mihai I i s-a acordat de către guvernul sovietic ordinul "Victoria", recunoscându-i-se, în acest fel, meritul în contribuția la victoria aliaților.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, nordul Transilvaniei a revenit României, dar Bucovina de Nord, Basarabia, Ținutul Herța și sudul Dobrogei (Cadrilaterul) au rămas cedate URSS și Bulgariei. După ce a fost înființată ca parte a Uniunii Sovietice, RSS Moldovenească a devenit independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova.
Comunismul în România și RSS Moldovenească
Articole principale: Comunismul în România, Revoluția română din 1989, RSS Moldovenească și Istoria Uniunii Sovietice (1985-1991).
La 3 ani după ce trupele sovietice ocupă România (în 1947), regele
Mihai I este forțat să abdice și e proclamată Republica Populară Română,
stat comunist.După o perioadă de obediență, marcată de colaborarea cu guvernul sovietic în timpul revoluției maghiare din 1956 și al diferendelor diplomatice sovieto-iugoslave, la începutul anilor 1960, guvernul comunist român a început să-și afirme o anumită independență față de Uniunea Sovietică, pe fondul retragerii armatei sovietice din țară în 1958. Ceaușescu a devenit secretarul general al Partidului Comunist Român în 1965 și șef al Statului în 1967. Denunțarea ceaușistă a invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968 și o relaxare scurtă în represiunea internă a ajutat la crearea unei imagini pozitive a dictatorului, atât în vest, cât și acasă. Admirativi la început față de politica externă independentă a lui Ceaușescu, liderii occidentali au luat treptat o atitudine din ce în ce mai fermă împotriva unui regim care a devenit la sfârșitul anilor 1970 foarte aspru, despotic și capricios. Creșterea economică rapidă antrenată de creditele externe a lăsat loc încet-încet unei recesiuni profunde, tratată printr-o austeritate dură și o represiune politică severă.
Conducerea lungă de câteva decenii a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din ce în ce mai cruntă în anii 1980.
După prăbușirea comunismului în restul Europei de Est, spre sfârșitul verii lui 1989, un protest de la mijlocul lui decembrie din Timișoara a crescut într-o revoltă populară răspândită pe întreg teritoriul țării contra regimului ceaușist. Ion Iliescu a devenit președinte pe 22 decembrie. Ceaușescu a fost arestat imediat, și, după un proces înscenat, a fost executat împreună cu soția sa pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun. Peste 1.500 de pesoane au fost ucise în luptele de stradă dintre armată și populație. O coaliție de guvernare improvizată, Frontul Salvării Naționale (FSN), s-a instalat la putere și a proclamat restaurarea democrației și a libertății. Partidul Comunist a fost interzis prin lege, iar cele mai importante măsuri nepopulare ale lui Ceaușescu, precum interzicerea avortului și a contracepției, au fost abrogate.
Românii după căderea comunismului în Europa
România pluralistă
Articole principale: România începând cu 1989 și Republica Moldova după independență.
Alegerile parlamentare și prezidențiale au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu Partidele Național Țărănesc și Național Liberal, Ion Iliescu,
un fost activist comunist, a câștigat 85% din voturi. FSN a primit două
treimi din locurile din Parlament, și l-a numit pe profesorul
universitar Petre Roman în funcția de prim-minstru, acesta demarând reforme pentru trecerea la o economie de piață.De vreme ce noul guvern era încă format în mare parte din foști comuniști, anti-comuniștii au protestat în Piața Universității, București începând cu luna aprilie 1990. Două luni mai târziu, cei numiți de Iliescu „huliganii” au fost împrăștiați brutal de către minerii din Valea Jiului, chemați de acesta. Minerii au atacat Universitatea, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, precum și sediile și casele liderilor opoziției. Guvernul lui Petre Roman a căzut la sfârșitul lui septembrie 1991, când minerii s-au întors la București pentru a cere salarii mai mari. Un tehnocrat, Teodor Stolojan, a fost numit în fruntea unui guvern interimar, până la venirea alegerilor.
O nouă Constituție democratică a fost proiectată de Parlament și adoptată după un referendum popular. În alegerile naționale din 1992, Ion Iliescu a fost reconfirmat în funcția de președinte. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naționaliste PUNR și PRM și de la PSM, un continuator al fostului partid comunist, a fost format un guvern în noiembrie 1992, sub prim-minstrul Nicolae Văcăroiu, un economist. Guvernarea 1992-1996 a fost marcată de stoparea progresului și a reformelor necesare la acel moment, și de privatizări pe scară redusă și însoțite de scandaluri.
Emil Constantinescu din coaliția electorală Convenția Democrată Română (CDR) l-a învins in 1996 pe președintele Iliescu, după un al doilea scrutin și l-a înlocuit la șefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcție până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile (PNȚCD) și mai târziu de Mugur Isărescu. Mandatul lui Constantinescu a marcat o serie de reforme, în principal în sensul accelerării privatizărilor, reducerii subvențiilor acordate agenților economici de stat, reconstituirii dreptului de proprietate desființat de regimul comunist (în ce privește terenurile agricole și clădirile din orașe). Tranziția accelerată către economia de piață s-a manifestat prin închiderea mai multor întreprinderi de stat și prin reduceri de personal la cele privatizate, șomajul crescând puternic în anii 1997-1999, concomitent cu plata datoriei externe a României. În mandatul lui Isărescu, o serie de măsuri economice au dus la stabilizarea monedei naționale și la începutul unei creșteri economice sustenabile pe baza exporturilor, dar în alegerile din 2000 Partidul Social Democrat (PSD) și Iliescu au câștigat un nou mandat de președinte, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.
În 2002, România a fost invitată să adere la NATO. În același an, Uniunea Europeană a confirmat sprijinul puternic față de scopul țării de a adera în 2007. Totuși, au mai rămas de efectuat multe reforme de restructurare a economiei, iar rapoartele Uniunii Europene au arătat o serie de deficiențe, mai ales în ce privește independența justiției.
În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcția de președinte al țării, în fruntea unei coaliții formate din PNL și PD, alături de UDMR și PUR (ulterior Partidul Conservator), iar cu funcția de prim-ministru al Guvernului României, a fost desemnat Călin Popescu Tăriceanu, primul premier din partea Partidului Național Liberal în 67 de ani. Partidul Conservator s-a retras ulterior de la guvernare. În aprilie 2007, Partidul Democrat a fost scos de la guvernare, noul guvern Tăriceanu, din care fac parte doar miniștri din partea PNL și UDMR, a depus jurământul la 5 aprilie 2007, fiind sprijinit în Parlament de Partidul Național Liberal, de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, precum și de Partidul Social Democrat și de fostul partener de coaliție, PC.
În 2009, Traian Băsescu a câștigat la limită un al doilea mandat în funcția de Președinte al țării. Criza economică mondială lovește România, numeroase firme se închid sau își reduc activitatea, în special dintre cele care activau în domeniul construcțiilor și comerțului. guvernul condus de Emil Boc fiind obligat la rândul său să adopte măsuri similare (concedieri, reduceri salariale și renunțare la prime) și în rândul angajaților statului, creșterea TVA. Pentru a nu intra în incapacitate de plată, România a împrumutat 19,95 mld. euro de la FMI, UE, Banca Mondială și BERD.
Republica Moldova independentă
Pe fondul reformelor lui Mihail Gorbaciov în URSS, în 1989 Republica Moldova cunoștea o perioadă de renaștere culturală românească și de liberalizare politică (în contrast cu România); limba română a devenit limbă oficială a Republicii Moldova la 31 august 1989, zi sărbătorită de atunci ca Ziua Limbii Române, inițial doar în Republica Moldova, dar din 2010 și în România. Când însă în august 1991 o lovitură de stat a comuniștilor conservatori a încercat să-l înlăture la Moscova de la putere pe Gorbaciov, statele componente ale URSS și-au declarat independența. Republica Moldova a făcut acest lucru la 27 august 1991, dar situația în țară era una conflictuală. Comuniștii conservatori ce au păstrat puterea în teritoriile de la stânga Nistrului cereau insistent încă din perioada sovietică separarea de RSS Moldovenească, iar după proclamarea independenței Moldovei, au declarat independența teritoriului controlat de ei. Conflictul violent ce a urmat în 1992, în care s-a implicat și Armata a 14-a rusă staționată pe teritoriul statului autoproclamat nu a dus la preluarea controlului asupra întregii țări de către Chișinău, dar nici la recunoașterea independenței regimului transnistrean. Susținută de Rusia (care însă nici ea nu i-a recunoscut independența), Transnistria a rămas o zonă neintegrată în Republica Moldova, condusă de aceiași lideri conservatori timp de 20 de ani.Între timp, guvernul de la Chișinău a adoptat simbolurile naționale ale noului stat, steagul și stema fiind asemănătoare cu simbolurile celuilalt stat locuit majoritar de români, dar la referendumul din 1994 majoritatea cetățenilor s-au pronunțat împotriva unirii cu România, iar Constituția a ajuns să stipuleze că limba oficială este cea moldovenească, concept apărut în epoca stalinistă a Republicii Autonome Moldovenești interbelice.
În 2000 a venit la putere un guvern al Partidului Comunist (PCRM), care a adoptat o poziție de pronunțată adversitate față de România, neapropiind însă Republica Moldova de alte state și nerezolvând nici problema transnistreană. După protestele din aprilie 2009, care au relevat o fraudă electorală prin care PCRM încerca să se mențină la putere, o coaliție a forțelor pro-occidentale au preluat puterea și au dus țara spre o apropiere de Uniunea Europeană, exprimând dorința de aderare la această organizație și, concomitent, îmbunătățind relațiile cu România, înghețate în timpul guvernelor PCRM.
Vezi și
- România
- Istoria Dobrogei
- Lista domnilor Țării Românești (până în 1859)
- Lista domnilor Moldovei (până în 1859)
- Regii României (1859 - 1947)
- Reginele României (1859 - 1947)
- Președinții României (din 1947)
- Premierii României (din 1862)
Bibliografie
- Academia Română, „Istoria românilor”, 4 vol., Editura Enciclopedică, București 2001.
- Maraton Descoperă: Descoperă istoria românilor, 19 decembrie 2009, Descoperă
- sursa: http://ro.wikipedia.org
